Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a criticat ieri deciziile premierului Emil Boc şi felul în care acesta înţelege economia românescă.
"În ceea ce priveşte capacitatea prim-ministrului de a înţelege complexitatea economiei româneşti şi mai ales dificultăţile economiei româneşti, cred că există o limită care este generată în primul rând de pregătirea domniei sale", a afirmat Vlădescu în cadrul emisiunii „După 20 de ani", difuzată la Pro TV.
Fostul ministru, remaniat în urmă cu câteva săptămâni, susţine că şi în privinţa deciziei de majorare a TVA la 24% a avut o viziune diferită faţă de cea a lui Boc. „În mod evident, între opiniile mele şi opiniile prim-ministrului, începând cu necesitatea ajustării cheltuielilor, sfârşind cu extinderea bazei de impozitare au existat divergenţe. (...) Vă dau exemplul majorării TVA, în care opinia mea a fost contrară deciziei guvernului din acel moment", a mai afirmat Vlădescu. Mai mult, şi înlocuirea sa din Guvern a fost dorită de Boc, potrivit declaraţiilor sale. „Din câte ştiu eu, preşedintele Băsescu m-a susţinut, ceea ce n-a funcţionat a fost relaţia mea cu prim-ministrul", a susţinut Vlădescu, întrebat de sprijinul primit de la şeful statului.
Fostul şef de la Finanţe a apreciat că TVA nu va reveni la valoare de 19% în următorii ani şi că taxele nu vor putea scădea până în 2012. El estimează că recesiunea va continua şi anul viitor. În privinţa măsurilor de austeritate, Vlădescu a precizat că autorităţile ştiau din ianuarie de necesitatea luării unor decizii în acest sens.
“Între opiniile mele şi opiniile prim-ministrului, începând cu ajustarea cheltuielilor şi sfârşind cu extinderea bazei de impozitare, au existat divergenţe."
Sebastian Vlădescu fost ministru al Finanţelor