Ce l-o fi apucat pe Papa? – s-au întrebat puritanii catolici când Suveranul Pontif, aflat în vizită la Londra, a vorbit pe şleau despre nesfârşitele abuzuri.
Şocul a fost atât de mare, încât reacţia „jandarmilor religioşi" se lasă încă aşteptată.
„Recunosc ruşinea şi umilinţa pe care le-am suferit toţi din cauza acestor crime josnice", a spus Papa Benedict al XVI-lea în predica sa de la Catedrala Westminster. Cuvintele sale au zguduit lumea catolică, dar nu au constituit o alinare suficientă pentru victimele ororilor. Sanctitatea Sa a aflat dimensiunile durerii la întâlnirea avută, tot la Londra, cu câţiva dintre copiii abuzaţi de preoţi. În faţa acestora, Papa Benedict al XVI-lea a făcut un gest fără precedent: şi-a cerut scuze în numele Bisericii Catolice, care „nu a fost suficient de vigilentă în gestionarea acestor cazuri".
Prima reacţie ar fi de oripilare: ce fel de Biserică este aceea care găzduieşte preoţi violatori şi pedofili? Dar dincolo de şocul descoperirii unor asemenea orori, există şi o veste bună. Singura pe care, cu adevărat, o va reţine istoria: atitudinea Vaticanului într-o situaţie jenantă.
Vă imaginaţi că o asemenea recunoaştere publică ar fi fost posibilă în anii întunecaţi ai Inchiziţiei? Îi vedeaţi capabili pe Marii Inchizitori să-şi ceară scuze în faţa unor victime ale preoţilor catolici? Mai degrabă pregăteau un rug, să-i „purifice" pe suferinzi la câteva sute de grade...
Recentele întâmplări sunt o dovadă că Biserica Catolică se modernizează. Violatori şi pedofili au existat întotdeauna printre preoţi. Secole de abuzuri s-au scurs în tăcere. Cum să te ridici împotriva preasfinţilor din Casa Domnului?
Acum, în anul de graţie 2010, despre aceste orori se vorbeşte fără oprelişti. Iar prima condiţie a eradicării lor este recunoaşterea de către Biserică. Este ceea ce a făcut Papa Benedict al XVI-lea, în vremea
