Dacă ar fi lăsate singure într-un loc străin, persoanele care au probleme cu orientarea în spaţiu ar ajunge în pragul disperării.
De fiecare dată când merge la hipermarket, Irina se simte pierdută. „Mi se pare imposibil să-mi găsesc drumul. Pornesc mereu din partea dreaptă a magazinului, numai că după al doilea rând, încep problemele. Când ajung la capăt, nu ştiu niciodată dacă trebuie s-o iau la stânga sau la dreapta. De multe ori, o apuc în direcţia greşită, astfel că ajung pe unde abia am mai fost. Şi o ţin tot aşa. O derută continuă", spune femeia, în vârstă de 39 de ani. Dacă ea tolerează relativ uşor faptul că nu reuşeşte să se descurce de una singură în această privinţă, cei din jur se cam enervează. „Asta e şi cel mai frustrant. Oamenii din jurul meu, şi mă refer aici la cei apropiaţi - familie şi prieteni -, pur şi simplu nu pot pricepe că eu nu reuşesc să mă orientez. Îmi spun că sunt cu capul în nori şi că nu fac niciun efort", adaugă Irina. Spune că încearcă tot timpul să-şi aleagă nişte puncte de reper importante, numai că, de cele mai multe ori, nu îi sunt suficiente. „Experienţa m-a învăţat că orice aş face eu, nu este suficient", mai afirmă aceasta.
Singură cu harta, un coşmar
Maria, în vârstă de 32 de ani, spune despre ea că ar putea să facă orice în viaţă, mai puţin să se orienteze. „Tata îmi spunea mereu că orientarea e ca un fel de geometrie în spaţiu. Eu nu înţeleg cum vine asta, pentru că la materia asta am fost foarte bună la şcoală." Înţelege perfect cum se citeşte o hartă. Cu transpunerea în practică stă mai prost. „Mă rătăcesc cu harta în mână de ar râde şi curcile de mine. Teoretic, e foarte simplu, ştiu. Mi-e greu să vă explic cum mă simt. Parcă aş fi singură în deşert şi ar trebui să-mi găsesc drumul", mai spune ea. I s-a întâmplat la Viena, în Austria. „Eram de două zile acolo, mă plimbasem împreună cu nişte prieteni pe
