Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Risc de inundaţii în toată România

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 septembrie 2010 ·

STUDIU. Nici o zonă din România nu mai este ferită în totalitate de inundaţii, potrivit directorului Apelor Române-David Csaba. Şi asta, deoarece clima a luat-o razna. Sursa: Maria Craus

”Efectul schimbărilor climatice se resimte printr-o creştere în intensitate şi în frecvenţă a fenomenelor extreme şi, în consecinţă, nici o zonă nu mai este ferită în totalitate de inundaţii. Până în prezent, multe dintre digurile realizate pentru protecţia terenurilor agricole au fost dimensionate în clasele de importanţă III-V. Cu alte cuvinte, au fost făcute să reziste la inundaţii cu perioada de revenire de la zece până la 50 ani. Aceste diguri apără în prezent şi noi zone locuite, necesitând reconsiderări ale încadrării în clase de importanţă şi, implicit, lucrări noi de supraînălţare şi reconsolidare”, potrivit directorul general al Administraţiei Naţionale "Apele Române, Csaba Dvid.

Acesta avansează şi un nivel de siguranţă la care digurile din zonele locuite ar trebui să fie proiectate şi construite: unu la sută, respectiv pentru a preveni fenomene ce se pot produce o dată la o sută de ani.

Investiţiile începute în ’60 ar stopa inundaţiile

Investiţii începute de stat în 1960, care nici acum nu au fost finalizate, ar putea face faţă puhoaielor care distrug zeci de case în fiecare primăvară şi toamnă, crede directorul Administraţiai Naţionale ”Apele Române”.

„În ciuda crizei economice, investiţiile în infrastructura de apărare a inundaţiilor trebuie accelerate. Mi-aş dori foarte mult să se găsească investiţiile necesare de a menţine acumulările pe care le avem la parametri optimi, iar acolo unde au fost prevăzute, încă din anii ’60, ca soluţii tehnice impetos necesare (de exemplu, acumularea Paşcani-pe râul Siret), astfel de investiţii să fie finalizate într-un orizont de timp relativ scurt, tinând cont de condiţiile de mediu actuale”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 36 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 36 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°