Guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria după semnarea Tratatului de Aderare la UE au uitat de promisiunile făcute la Bruxelles. Decizia CE de a monitoriza în continuare reformele din justiţia românească şi scandalul rromilor români din Franţa au întărit vocile europene care spun că România a fost acceptată în UE prea devreme.

În iulie, când Comisia Europeană a prezentat Raportul privind mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei, autorităţile române au fost mai afectate de faptul că Bruxelles-ul susţinea că România (a se citi „liderii" ei) nu-şi respectă angajamentele asumate în relaţia cu UE.

Mai citiţi şi:

Vlădescu despre Emil Boc: Are o "înţelegere limitată" a economiei. Cu Băsescu am avut o relaţie cordială

În ce măsură diriguitorii din Bucureşti erau nemulţumiţi de sugerarea politică a necredibilităţii şi impredictibilităţii lor în conclavul partenerial european putem constata cu toţii.

Riscăm să ajungem la marginea UE

Ceea ce observăm însă, în ultimele luni, este o multiplicare a vocilor din capitalele europene care susţin că România nu-şi ţine promisiunile faţă de UE şi membrii ei. Şi mai grav este că aceste percepţii s-ar putea transforma într-o concluzie comportamentală, cu efecte dezastruoase în procesul decizional european sau/şi internaţional. Ferestrele de oportunitate deschise ţării noastre de aderarea la UE s-ar putea opaciza, iar procesul restructurării sistemului internaţional postcriză ne-ar putea poziţiona într-un cotlon obscur al viitoarelor evoluţii regionale şi globale. Relaţiile noastre internaţionale ar putea excela doar în acorduri cu FMI, adică de debitor-creditor!

Ar fi dificil, dacă nu chiar imposibil de contraargumentat faţă de asemenea percepţii, ştiind că decizionalul politico-statal de la noi a pus în arhivă Tratatul de Aderare a României la UE, imediat după ce l-a sem