Reșițenii care nu au apucat să ajungă încă în Sala Polivalentă din Reșița, mai au o șansă astăzi. Asta pentru că, de la ora 10.00 începe și ultima zi de competiție din cadrul Campionatului Național al Maeștrilor. Spectacolul se anunță unul fabulos, cu exerciții de execpție, iar partea și mai bună a lucrurilor este că intrarea este gratuită.
Campionatul Naţional de Gimnastică al Maeştrilor se încheie astăzi la Reșița, cu finalele pe aparate, masculin și feminin.Timp de trei zile cei mai buni gimnaşti, dar şi cele mai bune gimnaste din România și-au disputat supremaţia pentru titlurile naţionale. Marian Drăgulescu nu a putut concura din cauza unei accidentări. La băieţi, s-au înscris cinci echipe: două de la Liceul cu Program Sportiv – Clubul Sportiv Municipal Bistriţa şi câte una de la Dinamo Bucureşti, Clubul Sportiv Municipal din Lugoj şi Clubul Sportiv Şcolar- Clubul Sportiv Municipal Reşiţa. La fete s-au înscris trei echipe: două de la Cetate Deva şi una de la Dinamo Bucureşti. „Din fericire toate fetele sunt apte de concurs și sperăm ca rezultatele să fie cât mai bune”, a declarat pentru Adevărul de Seară Reșița, Octavian Bellu, antrenorul lotului feminin.
Programul de astăzi cuprinde următoarele acțiuni:
09.00- 10.00 Încălzire generală finale speranţe (masculin şi feminin)
10.00—13.00 Finale pe aparate speranţe (C III), (masculin şi feminin)
15.00- 16.00 Încălzire generală finale seniori (masculin şi feminin)
16.00- 19.00 Finale pe aparate seniori (C III), masculin şi feminin