Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea medicului cu tumoră pe creier se înrăutăţeşte: bolnava abia reuşeşte să audă câteva sunete şi vede doar cu un ochi

Publicat in Adevarul, duminică 19 septembrie 2010 ·

Medicul rezident din Craiova care are o tumoră uriaşă pe creier se simte tot mai rău: abia mai vede cu un ochi, auzul este grav afectat iar durerile l-au ţintuit la pat. Specialiştii spun că tânăra trebuie operată de urgenţă mâine.

Florentina Vana (27 de ani), care în această lună a aflat că are pe creier o tumoră de 5 centimetri care îi pune viaţa în pericol, se simte tot mai slăbită. De ieri, tânăra aude foarte greu şi abia reuşeşte să vadă cu un ochi. Florentina ne-a spus că are dureri groaznice la nivelul capului şi că nopţile au devenit un chin, din cauză că nu poate adormi. "Suport destul de greu durerile, abia mai îmi pot simţi corpul. Parcă mi-a amorţit tot. Văd binişor cu un ochi, adică la vreo doi metri distanţă. Mai mult, zăresc obiectele, dar în ceaţă", ne-a mărturisit Florentina.

Tumoră de 5 centimetri pe creier

Florentina Vana (27 de ani), medic rezident pediatru la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, a aflat în această lună că are pe creier o tumoră de 5 centimetri. Tânăra trebuie operată de urgenţă în Germania în aceste zile, asfel riscă să intre în comă. Florentina se simte tot mai rău. Auzul şi văzul sunt slăbite, iar durerile de cap sunt tot mai chinuitoare. Specialiştii spun că trebuie pusă pe masa de operaţie în următoarele două zile, altfel poate intra în comă în orice moment.

Află de AICI cum au reacţionat reprezentanţii Bisericii la acest caz:

Mitropolia Olteniei, surdă la drama medicului rezident care abia mai vede: "Nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta"

Costul intervenţiei pe creier de care Florentina are nevoie este de 50.000 de euro. Reporterii Adevărul au contactat autorităţile din sănătatea doljeană: managerii spitalelor, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi pe cei ai Mitropoliei Olteniei, pentru a le solicita să se implice în rezolvarea acestui caz.

Citeşte AICI reacţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°