Obiectivul a fost atins – cu desant de mascaţi, gloanţe de cauciuc şi presa adunată în păr, am avut spectacolul dreptăţii. Dreptatea poate să aştepte.

N-a trecut săptămâna şi dl Vântu a ieşit pe porţile arestului, aşa cum „profeţisem" săptămâna trecută. Nu simt nici bucurie, nici durere, nici întristare pentru faptul că am fost confirmat. Oricine a urmărit mersul Justiţiei la români, măcar în ultimii zece ani, şi oricât de superficial avea „profeţia" la îndemână. În fond, obiectivul a fost atins - cu desant de mascaţi, gloanţe de cauciuc şi toată presa adunată în păr, am avut „spectacolul dreptăţii". Dreptatea însăşi poate să mai aştepte până la calendele greceşti sau să umble cu capul plin de cucuie. Dacă parchetul proceda mai puţin spectaculos, dar mai profesionist, şi dacă propunea instanţei ceea ce instanţa a şi acordat în cele din urmă- interzicerea părăsirii ţării de către dl Vântu şi a relaţiilor cu persoanele implicate în cazul FNI -, am fi scăpat de bănuiala că ministerul public acţionează politic şi de aceea că instanţele ar fi „sensibile" economic. Aşa am ieşit din bâlciul mediatic cu ideea de Justiţie şi mai zdruncinată decât era deja, iar dl Vântu cu un fel de capital de simpatie la care nu se aştepta nici în visele dumisale cele mai frumoase. În mod neaşteptat, de pildă, vecinii mei de bloc, oameni simpli, „din popor", par mai degrabă încântaţi că „le-a tras-o Vântu"!

Totuşi, din această panaramă justiţiar-mediatică am ieşit şi cu nişte mici câştiguri, care ne pot ajuta de acum încolo măcar în instalarea unei anumite egalităţi de tratament în ce priveşte persoanele publice. La ieşirea din arest, dl Vântu a menţionat nenumăratele întâlniri pe care le-ar fi avut cu preşedintele în diferite perioade - şi când nu era încă preşedinte, şi când era, ba chiar şi în ultima campanie electorală. Îmi amintesc că la confruntarea electorală dinaintea