• Profetii necunoscuti din comunele judetului Iasi • Descendenti directi ai artei oculte pe care o stapanea Nostradamus sunt cativa initiati imprastiati in comune precum Bivolari, Andrieseni, Ciohorani, Sinesti, Focuri etc., care au invatat de la strabuni tainele prezicerii viitorului, dupa calculele astronomice si astrologice si dupa semnele vremii, tunete si fulgere • Secretul talentului lor se afla intr-o carte veche de astronomie si astrologie, pe care o detineau numai cei care stiau sa-i desluseasca sensul, numita "Gromovnic din batrani" • Pot spune cum va fi vremea maine, peste o luna, peste un an sau doi, cu o precizie de mii de ori mai buna decat meteorologii, chiar daca acestia din urma au la indemana sateliti si radare performante • Cand sunt intrebati despre destine personale sau viitorul unei tari, sunt ceva mai rezervati, dar nu se feresc sa vorbeasca despre boli, razboaiele ce vor urma, cutremure, situatia economica, soarta presedintilor • "Tatal meu era un bun cititor al Gromovnicului si l-a copiat de mana, de la un calugar de la Manastirea Neamtului, care avea cartea. Tatal meu ne-a spus cu precizie pana si anul in care va muri. Ne-a spus-o cu 20 de ani inainte", marturiseste Neculai Apetrei, profesor de matematica din Ciohorani • Un reportaj inedit despre arte oculte, ezoterism, astronomie si astrologie, documentat exclusiv in satele judetului
La 100 de ani dupa moartea lui Nostradamus, mai exact in anul 1634, apare in Tarile Romane o carte de astrologie si astronomie cu ajutorul careia se puteau face preziceri asupra starii vremii, dar si asupra vietii omului. Cartea, despre care unii istorici spun ca este de origine siriana, a fost tiparita la tipografia Mitropoliei Alba Iulia, in limba slavona, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, cand a fost adusa de negustori si in satele din Moldova, s-au facut primele copii in limba romana