Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Motociclistul vânat în mormânt timp de doi ani de BCR şi de recuperatori

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Pentru un credit de 2.500 de euro, Bogdan Crai, un tânăr care a murit într-un accident rutier la doar 22 de ani, a fost urmărit de BCR şi recuperatorii de credite aproape doi ani. Mama bucureşteanului care şi-a luat credit pentru o motocicletă de vis, povesteşte în exclusivitate pentru Adevărul coşmarul la care a fost supusă de bănci şi firmele de recuperări de credite după după moarte fiului ei.

Mile Cărpenişan este "vânat" dincolo de moarte de recuperatorii de credite ai BRD

BCR a încercat să recupereze aproximativ 2.500 de euro de la Bogdan Crai, timp de doi ani după moartea acestuia. Absolvent al Facultăţii de Informatică, Bogdan a murit în iulie 2007, într-un accident de circulaţie în drum spre Constanţa, unde avea de gând să participe la Liberty Parade. Mama tânărului, Gabriela Crai, povesteşte că Bogdan şi-a dorit foarte mult o motocicletă, iar în 2006, tânărul a făcut un credit de 2.500 euro la BCR, pentru o Yamaha, pe care ulterior a vândut-o şi şi-a cumpărat o Honda, pe care a condus-o când a murit. Banca a terorizat-o cu somaţii venite pe numele fiului ei decedat, deşi ea le-a comunicat în repetate rânduri angajaţilor BCR că fiul ei nu mai trăieşte.

EXCLUSIV Mile Cărpenişan a câştigat de dincolo de moarte războiul cu recuperatorii de credite BRD

A anunţat banca de deces, dar a primit somaţii

"Bogdan a făcut creditul la mama unei foste colege de liceu care lucra la BCR - Griviţa. După tragedie, fosta colegă m-a sunat şi mi-a spus ca ar trebui să merg la bancă să duc certificatul de deces, lucru pe care l-a făcut tatăl lui Bogdan la o lună după decesul fiului meu. A fost asigurat că nu mai trebuie să facem nimic, căci creditul va fi rambursat de BCR Asigurări de viaţă. În vara anului următor - 2008, am început să primesc pe numele lui Bogdan înştiinţări de la BCR că mai are de rambursat diferite sume", îşi ami

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°