Din mâinile argeşencei au ieşit sute de mileuri din laetă, feţe de masă care mai de care mai viu colorate şi înflorate, dar şi goblenuri şi ii frumos decorate.

Canipiţa Lica a învăţat să coasă încă de la o vârstă fragedă. Parcă numele său i-a fost predestinat şi i-a deschis calea către viitor, dezvăluind care va fi meseria sa. Mama a fost cea care i-a băgat firul de aţă prin urechile acului şi a a învăţat-o să coasă, de la patru ani şi i-a destăinuit de-a lungul vremii toate tainele ţesutului, ale croşetatului şi ale tricotatului.

“Mama m-a învăţat, de când aveam 4-5 ani mi-a pus acul în mână şi mi-a arătat cum se face cusătura muscă pe etamină. Aşa se lucra atunci. Mi-a spus <<Învaţă că ai să te măriţi şi trebuie să ştii cum să-i coşi bărbatului un nasture la cămaşă.>>. Nu mi s-a părut greu, ci interesant. Mi-a plăcut încă de la început, că altfel nu mai continuam”, povesteşte argeşeanca.

De la o tehnică de cusut la alta, de la un model cu flori, la unul cu figure geometrice, de-a lungul anilor, Canipiţa Lica a învăţat să brodeze feţe de masă, să facă mileuri din lasetă sau croşetate, prosoape, macate şi chiar să ţeasă la război. Din mâinile femeii au ieşit sute de astfel de obiecte de décor care au umplut lada de zestre.

“Mama ţesea la război macate alese. Pe vremea mea nu era ca acum cu maşini de cusut care ţes şi brodează singure. Făceam totul de mână. Mi-am făcut zestrea împreună cu mama. La nunta mea am avut prosoape ţesute, macate, de toate. Ţi-era mai mare dragul să le vezi”, îşi aminteşte artizana.

Femeii i-a plăcut atât de mult să lucreze de mână încât după terminarea liceului s-a angajatat la cooperativa UCECOM unde toată ziua cosea şi broada. Aici a învăţat să lucreze ii care mai de care mai frumoase şi mai bogate în modele.

“Ia se face pe pânză topită, subţire şi răcoroasă. Cumpărăm materia