Numărul clienţilor nemulţumiţi ai băncilor care fac parte din grupuri pe internet a trecut de 12.000 şi continuă să crească, însă aceştia reprezintă deocamdată doar 0,28% din totalul persoanelor care au credite. Luni a expirat termenul de 90 de zile până la care băncile au fost obligate să pună în practică OUG 50/2010 privind creditele acordate populaţiei şi să înştiinţeze clienţii cu privire la alinierea contractelor vechi la noile reglementări. Potrivit interpret�
Numărul clienţilor nemulţumiţi ai băncilor care fac parte din grupuri pe internet a trecut de 12.000 şi continuă să crească, însă aceştia reprezintă deocamdată doar 0,28% din totalul persoanelor care au credite.
Luni a expirat termenul de 90 de zile până la care băncile au fost obligate să pună în practică OUG 50/2010 privind creditele acordate populaţiei şi să înştiinţeze clienţii cu privire la alinierea contractelor vechi la noile reglementări. Potrivit interpretărilor bancherilor, actele adiţionale la contracte mai pot fi semnate sau refuzate pe parcursul a încă două săptămâni.
Mii de clienţi s-au hotărât deja să dea în judecată băncile, considerând că acestea încalcă prevederile OUG 50/2010, dar şi unele reglementări mai vechi, şi solicită de exemplu rambursarea comisionului de risc perceput pe perioada desfăşurării creditului, a banilor primiţi de bancă în urma modificării abuzive a dobânzilor sau ca urmare a calculării în mod greşit a dobânzii.
Piperea a semnat contracte de asistenţă juridică cu 500 de clienţi
De exemplu, avocatul Gheorghe Piperea a semnat deja contracte de asistenţă juridică cu 500 de clienţi ai Volksbank şi 530 de clienţi ai BCR.
\"În cazul celor două bănci există intenţia de a declanşa procese, în care să îi reprezint eu sau alte case de avocatură, manifestată din partea a 3.700 de clienţi Volksbank şi 1.000 de clienţi ai BCR. În plus, există