* ucraineanul a câştigat etapa a II-a a Cupei MACEC şi memorialul "Gheorghe Voiculescu" - "Eugen Botezatu" * brăilenii au avut evoluţii modeste
Sâmbătă după-amiază, aproximativ 4.000 de brăileni au urmărit întrecerile de dirt track din cadrul celei de-a doua etape a Cupei MACEC precum şi ale memorialului "Gheorghe Voiculescu" - "Eugen Botezatu" însă nu au avut prilejul de a se bucura şi de o victorie brăileană.
Competiţia a fost de nivel european din toate punctele de vedere, organizatoric cât şi al nivelului prestaţiei competitorilor. S-au desfăşurat 20 de manşe la MACEC şi alte 3 la memorial, însă pe podium nu s-a regăsit niciun brăilean.
Lupta pentru locul întâi, la ambele concursuri s-a dat între reprezentanţii Ucrainei şi ai Poloniei iar câştig de cauză, de data aceasta, au avut-o primii.
Fără emoţii, Vladimir Dubinin a obţinut maximum de puncte, în timp ce locul al doilea şi al treilea la Cupa MACEC le-au revenit polonezilor Krzysztof Stojanowski şi respectiv Piotr Rembas. Neamţul Ronny Weis a ocupat locul al patrulea, însă el a fost şi de această dată "responsabil cu partea de "show" acrobaţiile sale fiind gustate şi apreciate de publicul spectator. După fiecare manşă în care a concurat neamţul a dat recitaluri de virtuozitate şi a fost aplaudat minute în şir.
Brăilenul Alexandru Toma a câştigat o singură manşă, pe a 13-a şi cu 9 puncte s-a clasat undeva la mijlocul clasamentului, dar şi-a asigurat participarea la memorial, în timp ce colegul său de club, Fănică Popa, a acumulat numai 5 puncte.
Primii 8 clasaţi au participat la două semifinale, iar primii 2 din fiecare şi-au asigurat locul în finala memorialului "Gheorghe Voiculescu" - "Eugen Botezatu".
Cursa care a încheiat spectaculoasa competiţie de pe Municipal i-a avut drept protagonişti pe ucraineanul Vladimir Dubinin, polonezii Piotr Rembas, Krzysztof Stojanowski