Grupul ungar din sectorul petrolului şi gazelor MOL a negat informaţiile apărute în presă conform cărora preşedintele şi directorul executiv al acestuia, Zsolt Hernadi, urmează să părăsească actuala poziţie în câteva săptămâni, potrivit Portfolio. hu.
Vineri, cotidianul de business Vilaggazdasag cita o serie de surse care anunţau faptul că Hernadi, ce conduce cea mai mare companie a Ungariei din 11 iunie 2001, se va retrage la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii octombrie.
Ziarul îl desemna pe Istvan Kocsis, director al Companiei de transport public din Budapesta (BKV), care a mai condus câteva întreprinderi de stat în trecut, drept posibil succesor al lui Hernadi. Kocsis nega la scurt timp după apariţia articolului de presă orice legătură cu această poziţie.
"MOL Group respinge ferm informaţiile potrivit cărora Zsolt Hernadi, preşedinte şi CEO al grupului, se va retrage de la conducerea grupului", a declarat Dora Somylai, director de comunicare în cadrul grupului.
Un analist a declarat că ştirea privitoare la rămânerea lui Hernadi în această poziţie este una pozitivă. "Piaţa consideră activitatea lui Hernadi drept strategic pozitivă", a declarat Tamas Pletscher, analist în cadrul ING. "Semnele de întrebare privitoare la un potenţial succesor au sporit nesiguranţa apărută în urma anunţului legat de plecarea lui Hernadi."
În acelaşi timp, "Kocsis nu are niciun fel de experienţă în industria petrolieră, astfel încât o astfel de schimbare ar fi probabil una negativă", declară analistul ING.
Grupul ungar din sectorul petrolului şi gazelor MOL a negat informaţiile apărute în presă conform cărora preşedintele şi directorul executiv al acestuia, Zsolt Hernadi, urmează să părăsească actuala poziţie în câteva săptămâni, potrivit Portfolio. hu.
Vineri, cotidianul de business Vilaggazdasag cita o serie de surse care