Am văzut scena la televizor, împreună cu trei prieteni. Inginerul a exclamat: „Uite-o şi pe nebuna asta... Sare cu pianul în Dâmboviţa“.

Dăscăliţa a comentat: „Mare dobitoacă... Asta, dacă nu moare, sigur ajunge în scaunul cu rotile". Bancherul a jubilat: „Bine, proasto, rupe-ţi gâtul dacă asta-ţi face plăcere!".

Eu am tăcut. Eram prea nedumerit pentru a spune ceva. Îmi părea rău de fata care zăcea nemişcată pe pianul zburător, devenit pian plutitor, dar nu puteam ignora unanimitatea din jurul meu. Chiar aşa, or fi înnebunit toţi?!

Se numeşte Mădălina Drăgan, are 26 de ani şi locuieşte la Ploieşti. S-ar putea spune că e studentă, dacă „Spiru Haret" înseamnă studenţie... Stilul exhibiţionist - bine etalat pe reţelele de socializare - o recomandă ca fiind o redutabilă piţipoancă.

Imaginea de piţipoancă teribilistă a însoţit-o şi în cel mai mediatizat moment al vieţii ei: plonjonul tembel în Dâmboviţa. Televiziunile au dat şi reluarea, ca la meciurile de fotbal: fata nu avea nicio legătură cu sporturile extreme. Nu era pregătită pentru aşa ceva. Stătea ca un sac de cartofi pe pianul zburător, când singura salvare era catapultarea în apă. Orice bolovan ştie că până şi un ziar, dacă pluteşte deasupra apei, e o suprafaţă suficient de dură ca să-ţi spargi capul dacă aterizezi pe el. O scândură - fie ea şi sub formă de pseudo-pian - te poate trimite direct la cimitir.

Domnişoara Mădălina a procedat precum un cetăţean care sare cu paraşuta fără să ştie cum se foloseşte aceasta. Şi-a rupt niscaiva oase, dar a scăpat uşor: putea rămâne paralizată pe viaţă. Nici doamna cu coasa nu se afla prea departe.

De ce şi-or bate joc unii oameni de ei înşişi? Dacă vrei să-ţi rişti viaţa, o poţi face pentru mize mari ori pentru cauze nobile. Te apuci de paraşutism (e senzaţional, vă asigur!), te dedici alpinismului (nu strică să vi