Renault nu intenţionează să producă în China, cu toate că partenerul său, Nissan, vrea să dubleze producţia până în 2012 pe cea mai mare piaţă de autovehicule din lume, a declarat directorul general executiv al celor doi constructori auto, Carlos Ghosn, citat de Reuters. Cu toate acestea, Renault s-ar putea alătura parteneriatului dintre producătorul auto nipon Nissan şi Dongfeng Motor Group, cea mai mare companie auto listată din China, a menţionat Ghosn. Nissan, în schimb
Renault nu intenţionează să producă în China, cu toate că partenerul său, Nissan, vrea să dubleze producţia până în 2012 pe cea mai mare piaţă de autovehicule din lume, a declarat directorul general executiv al celor doi constructori auto, Carlos Ghosn, citat de Reuters.
Cu toate acestea, Renault s-ar putea alătura parteneriatului dintre producătorul auto nipon Nissan şi Dongfeng Motor Group, cea mai mare companie auto listată din China, a menţionat Ghosn.
Nissan, în schimb, intenţionează să dubleze capacitatea de producţie din China la 1,2 milioane de unităţi până în 2012, în condiţiile în care ţinteşte spre o cotă de 10% din această piaţă.
Renault deţine 44% din Nissan.
Directorul operaţional al grupului francez, Patrick Pelata, a declarat luni pentru Le Figaro că Renault ar putea ajunge, până în anul 2013, să vândă mai mult în afara Europei decât pe pieţele europene, dacă trendurile actuale se menţin.
SURSA: Mediafax