Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beneficiile blogului

Publicat in Romania Libera, luni 20 septembrie 2010 · ·

Î.Lucrez într-o mare companie de IT, iar angajatorul ne-a recomandat să ne facem blog, pentru că ne va aduce un capital de imagine semnificativ. Cum poate fi asta posibil şi ce avantaje îmi poate aduce personal mie?

Se spune că ascensiunea blogosferei po­ten­ţează influenţa angajaţilor, într-un mod simi­lar în care acţionau sindicatele în vremuri apuse. Multe organizaţii nu încurajează angajaţii să-şi creeze bloguri, pe motiv că aceştia ar putea abuza de aceste platforme. Este această te­me­re îndreptăţită? Se ştie că singura constantă care mai pare să funcţioneze în rela­ţia afacere-consumator este în­crederea. Însă cum ajunge o organizaţie acolo? Cel mai im­portant lucru în comunicarea dintre o companie şi publicurile sale este dialogul. Acesta presupune pe lângă vorbit mai ales ascultat.

O tactică eficientă pentru o companie IT poate fi facilitarea accesulului angajaţilor la comunităţile online, prin intermediul cărora compania îşi pot întâlni actualii sau viitorii clienţi. Dacă ne referim strict la avantajele companiei, jurnalul online al unui angajat poate reprezenta un mediu seducător de a atrage actualii sau potenţialii clienţi în conversaţii. Firmele care îşi stimulează angajaţii să-şi facă propiul blog, încurajează implicit conversaţiile şi dobândesc pe termen lung un mare atu: accesul la una din resursele cele mai importante ale viitorului, acei „digital natives", o forţă de muncă tânără, motivată şi cu reţea puternică.

Pentru angajat, administrarea unui blog poate aduce cu sine o serie de bene­ficii precum: poziţionarea autorului în rândul liderilor de opinie ai domeniului său de expertiză sau posibilitatea de a lansa idei inovatoare şi a vedea dacă acestea generează interes. Practic, nu există reţete care să garanteze suc­cesul integrării blogurilor perso­na­le ale angajaţilor în politica de comunicare a compa­niei. Dar cine se arată

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 28 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum 42 minute
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 47 minute
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

BANCUL ZILEI | Ajunge ardeleanul în gară

Cancan acum 53 minute
Dragi cititori, CANCAN.RO vrea să-ți aducă zâmbetul pe buze la început de săptămână, așa că ți-a pus la dispoziție un banc amuzant. Să înceapă distracția! Spor la citit! Iată ce banc am pregătit pentru această dimineață: Ajunge ardeleanul în gară și

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 9 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°