Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii romascani, la "statia terminus" a sanatatii

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 20 septembrie 2010 ·

Medicii de familie romascani s-au alaturat unor colegi de breasla care, exasperati de situatia in care a ajuns sistemul sanitar si de acuzatiile care li se aduc, au trimis o scrisoare deschisa guvernantilor si presedintelui Traian Basescu, intitulata "Sanatatea a ajuns la statia Terminus!". "Banii, atitia citi sint, se impart in functie de interesele politice, nu de cele ale romanului de rind. Ce sa mai vorbim de pacientul roman, un veritabil european?! El nu poate beneficia de aceleasi drepturi, servicii si ingrijiri medicale ca oricare seaman al sau din Uniunea Europeana, fiindca nu sunt bani suficienti", se explica in scrisoare. "Nu cerem 12% din PIB, asa cum au americanii, dar un procent decent tot s-ar putea aloca Sanatatii romanesti. Ne-am umilit si am cersit in nenumarate rinduri, dar nici macar un minimum de 7% pentru a subzista, nu am primit", au spus sefii Colegiului Medicilor si reprezentantii sindicali. Cadrele medicale au tras un semnal de alarma: "Macar in ultimul ceas acceptati sa vi se puna oglinda in fata. Priviti si suportati cu barbatie adevarul crunt al Sanatatii, aflata acum in statia Terminus. Ascultati pentru ultima oara vocea medicilor. Cugetati in liniste la problemele puse pe tapet, pentru ca de voi depinde sanatatea romanilor", au mai aratat reprezentantii medicilor. Sursa: Ziarul de Roman Medicii de familie romascani s-au alaturat unor colegi de breasla care, exasperati de situatia in care a ajuns sistemul sanitar si de acuzatiile care li se aduc, au trimis o scrisoare deschisa guvernantilor si presedintelui Traian Basescu, intitulata "Sanatatea a ajuns la statia Terminus!". "Banii, atitia citi sint, se impart in functie de interesele politice, nu de cele ale romanului de rind. Ce sa mai vorbim de pacientul roman, un veritabil european?! El nu poate beneficia de aceleasi drepturi, servicii si ingrijiri medicale ca oricare seaman al sau din

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 31 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 56 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°