Sâmbătă, poliţiştii din comuna Frumuşiţa au fost sesizaţi de Nela P.de 31 ani, din localitate, cu privire la faptul că în aceeaşi seară, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa către domiciliu, a fost acostată de un bărbat necunoscut care a condus-o în cimitirul din comuna Frumuşiţa, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale normale.
După terminarea raportului sexual,violatorul i-a smuls de la gât victimei telefonul mobil, în valoare de 200 lei.
"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din poliţişti ai Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Galaţi şi ai postului de poliţie din localitate care, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, au identificat suspectul ca fiind S. Viorel de 23 ani, din com. Frumuşiţa, jud. Galaţi, fără ocupaţie, cu antecedente penale, recuperându-se totodată şi telefonul sustras", a declarat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Acesta a fost reţinut pe o durată de 24 de ore şi în cursul zilei de azi va fi prezentat Judecătoriei Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi viol.