Ervin era „ciuca bătăilor" și la început se temea să meargă la școală. Acestea sunt cuvintele lui Radu Luncan, fostul diriginte al lui Tanca Ervin, băiatul găsit mort în apele Crișului, la patru zile de la dispariție. Citiți aici cum a evoluat Ervin de la un copil timorat la un tânăr care avea un viitor de succes în față.
„Era mic de statură și îl băteau colegii de gimnaziu. În primele zile de liceu, venea la școală timorat, pe lângă gard", povestește fostul diriginte al clasei a XII-a B, pe care a absolvit-o Ervin, în luna iunie a acestui an. „Dacă la început era slab la matematică și la limba română, la final și-a luat examenul de bacalaureat cu o medie foarte bună, fiind printre primii din liceu", spune Radu Luncan. „Nu cred că s-ar fi aruncat în Criș. Ceva s-a întâmplat. Poate a consumat alcool și a reacționat nepotrivit, nefiind obșinuit cu băutura", încheie dirigintele, care a aflat de dispariția lui Ervin joi dimineață, de la foștii colegi de clasă ai acestuia.
Mister în jurul morții lui Tanca Ervin, băiatul dispărut marți noaptea de la o petrecere
Vezi aici o fotogalerie cu Ervin
I-au găsit telefonul mobil
Marius Moisa, fost coleg cu Ervin, spune că o parte dintre elevii de la Liceul Don Orione l-au căutat prin tot orașul, în ultimele zile. „Știu că i-au găsit telefonul mobil, pe malul Crișului", a spus Marius, cu lacrimi în ochi, în timp ce zicea o rugăciune pentru fostul coleg, lângă poza și lumânarea din holul liceului unde au studiat împreună. Miheler Martin, directorul Liceului Don Orione, consideră suspect faptul că trupul lui Ervin a fost descoperit atât de departe de locul dispariției, fiind purtat de la Podul Intelectualilor până la Stația de Epurare a Apei. Acesta a aflat că Ervin și-a petrecut ultima seară alături de foști colegi de generală, de la școala Andrei Mureșanu și că ar fi existat o ceartă între ei. @N