Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rolls Royce a deschis la Bucureşti primul service din Europa de Est

Publicat in Romania Libera, luni 20 septembrie 2010 ·

Rolls Royce a deschis un service la Bucureşti, ţinând cont de dezvoltarea pieţei auto din România. Acesta este primul service deschis de companie în Europa de Est, a spus luni directorul de comunicare al Rolls-Royce Europa, Frank Tiemann, citat de NewsIn.

"Au fost două aspecte care au stat la baza acestei decizii. Un aspect este reprezentat de dezvoltarea pieţei auto în general, deci şi de dezvoltarea grupului nostru ţintă de clienţi. Compania de consultanţă Capgemini a estimat că acest sector de clienţi va creşte în fiecare an cu 8%, ceea ce înseamnă o creştere a numărului de persoane care sunt foarte bogate. Al doilea aspect al acestei decizii a fost că Rolls-Royce a avut tot timpul parte de vremuri bune şi a putut să ofere două modele distincte în acelaşi timp, lucru care s-a întâmplat prima dată în 1924, deci în urmă cu mai bine de 80 de ani", a declarat, pentru The Money Channel, Frank Tiemann.

Acesta a menţionat că vânzările Rolls-Royce au crescut semnificativ în acest an. "Piaţa europeană a jucat un rol extrem de stabil în acest context. Anul trecut, în al doilea an al crizei financiare, în Europa am vândut tot atâtea maşini cât am vândut şi în anul-record 2008. Deci Europa este o piaţă stabilă. În acest an, chiar ne-am dublat vânzările. O piaţă în creştere presupune să fii aproape de clienţi şi tocmai de aceea credem că am ales exact momentul ideal", a precizat Tiemann.

Grupul britanic Rolls-Royce a raportat o creştere de 4% a profitului înainte de plata taxelor în 2009, la 915 milioane lire (circa 1 miliard euro), pe fondul majorării numărului de comenzi.

Rolls Royce a deschis un service la Bucureşti, ţinând cont de dezvoltarea pieţei auto din România. Acesta este primul service deschis de companie în Europa de Est, a spus luni directorul de comunicare al Rolls-Royce Europa, Frank Tiemann, citat de NewsIn.

"Au fost două aspecte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 16 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum 45 minute
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 3 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°