Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Deaconu a deschis cel mai ieftin local din centrul Sibiului

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Lucian Deaconu vrea să-i hrănească cu mâncare tradiţională românească pe toţi turiştii care ajung în centrul istoric al Sibiului. Iar când vine vorba de afaceri crede că sibienii se gândesc întotdeauna de două ori până să facă ceva, ceea ce în afaceri poate fi un avantaj.

CITEŞTE ŞI:

Ioan „Micky” Stoica: astăzi lumea nu dansează, stă faţă în faţă şi ţopăie sau mişcă din mâini

Hugo Wolff a înfiinţat prima trupă de dans contemporan

Dumitru Batâr: “Aştept peste 400 de studenţi la Facultatea de Ştiinţe”

Lucian Deaconu este un intreprizător sibian, care după ce a avut o încercare mai mult sau mai puţin reuşită cu un restaurant în zona centrală a Sibiului, şi-a deschis de curând un nou local. De data asta afacerea este mult mai bine orientată şi vrea să-i atragă atât pe turiştii care vizitează Sibiul cât şi pe sibienii care vor o masă bună şi ieftină. „Am mai avut un restaurant în Sibiu până de curând. Aceasta este a doua provocare culinară pentru mine şi sper să funcţioneze aşa cum mi-am propus. Cred că va funcţiona pentru că acum am mai multă experienţă în acest domeniu”, spune cu încredere Lucian.

Nu simte criza

Deşi toată lumea despre asta vorbeşte şi toţi oamenii de afaceri se înghesuie să dea pronosticuri cu privire la revenirea economică a ţării, Lucian Deaconu este mult relaxat şi stăpân pe sine din acest punct de vedere. Dimpotrivă, spune că el personal nu prea simte efectele crizei economice, însă nişte măsuri mai potrivite se impuneau. “Eu unul vă spun sincer că nu simt că este criză. Sunt şi norocos pentru că am şi soţia care lucrează în turism şi care se descurcă bine, mai am şi alte afaceri în străinătate, deci nu pot să mă plâng”, mărturiseşte Lucian Deaconu.

Colectare mai bună a taxelor

Din punct de vedere al unui om de afaceri, măsura adoptată de Guvern la începutul aces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 20 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 20 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°