Fostul tenisman american a declarat că spaniolul Rafael Nadal este cel mai bun jucător de tenis în acest moment şi că, împreună cu Federer, sunt doi dintre cei mai buni din istorie.
Agassi, aflat în Costa Rica, a declarat că Rafa Nadal, actualul număr 1 mondial, este cel mai bun tenisman la acest moment. "Nadal este cel mai bun şi asta cred că nici Roger Federer nu o poate discuta", a spus Agassi într-o conferinţă de presă înaintea partidei demonstrative contra lui Pete Sampras, compatriotul său, scrie Marca.
Agassi a explicat că să-l vadă pe Nadal câştigând US Open-ul, singurul Mare Şlem care îi lipsea spaniolului din palmares, a fost "o experienţă unică", dat fiind că "să câştigi toate marile turnee de Grand Slam, cum a făcut-o Nadal, este unul din cele mai grele lucruri din tenis".
Înaintea lui Nadal, doar şase tenismeni au mai reuşit să câştige toate cele patru mari turnee: Roger Federer (2009), Andre Agassi (1999), Don Budge (1938), australienii Rod Laver (1962) şi Roy Emerson (1964) şi englezul Fred Perry (1935).
Despre rivalitatea din ultimii ani dintre spaniol şi Federer, Agassi a spus că îi face plăcere să-i vadă jucând pentru că sunt două legende ale acestui sport. "Să-i vezi pe doi dintre cei mai buni din toate timpurile jucând în aceeaşi perioadă şi să-i vezi pe amândoi câştigând cele patru Grand Slamuri este ceva unic", a spus Agassi.
Citeşte pe adevarul.es cu care din cei doi se identifică Andre Agassi şi cum le descrie americanul stilurile de joc ale celor doi