Insula Şerpilor este puternic afectată de eroziune şi s-ar putea diviza, punând astfel capăt planurilor Ucrainei de transformare a sa într-o destinaţie turistică, afirmă mai mulţi experţi pentru agenţia Ukrinform, preluată de Mediafax.
Marea Neagră, ploile puternice şi alunecările de teren conduc la îngustarea insulei cu zece centimetri pe an, iar, în plus, nivelul mării este în uşoară creştere, explică Ievhen Cherkez, decanul Facultăţii de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii Naţionale din Odesa.
Până de curând, oamenii de ştiinţă credeau că Insula Şerpilor are o suprafaţă de 20,5 hectare, dar măsurători recente au stabilit că suprafaţa s-a redus la 17 hectare.Insula Şerpilor este alcătuită din două părţi inegale, separate de un istm cu lăţimea de 90 de metri. Solul moale de pe istm se erodează foarte rapid, afirmă specialistul Viktor Ostrohliad, explicând că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, în curând vor fi două insule.Potrivit specialistului, eroziunea puternică ar putea pune capăt planului Guvernului ucrainean de transformare a insulei întrr-o destinaţie turistică.
Lipsă de finanțare pentru consolidare
Experţii sunt de părere că o soluţie eficientă ar fi consolidarea malurilor Insulei Şerpilor. Lucrările de consolidare începuseră acum patru ani, dar finanţarea a fost oprită din cauza litigiului cu România privind împărţirea platoului continental.
Hotărârea cu numărul 100 a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, pronunţată pe data de 3 februarie 2009, a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pe mai mult de 79% din suprafaţa de 12.200 km2 de platou continental şi zonă economică exclusivă.