Remus Cernea, care şi-a anunţat demisia din Partidul Verde şi constituirea unei noi formaţiuni politice denumită Partidul Albă că Zăpada, a fost în realitate demis.
Organizaţia de Bucureşti a partidului a solicitat oficial conducerii excluderea lui Cernea din partid, pentru acte repetate de indisciplină, propunerea fiind dezbătută vineri, în şedinţa organizaţiei de Bucureşti, şi înaintată sâmbătă, Consiliului Naţional al Partidului.
"Partidul Verde (PV), singură formaţiune politică ecologista din România afiliată la Verzii Europeni, cu ocazia şedinţei Consiliului Naţional din 18.09.2010 a luat o serie de hotărâri printre care suspendarea din funcţia de Preşedinte executiv şi excluderea din partid a dlui Remus Cernea, pe motive disciplinare pentru încălcări repetate ale Statutului PV. Ulterior, dl Remus Cernea ne-a înştiinţat că îşi da demisia spunând că a anunţat deja că intenţionează să-şi înfiinţeze un partid politic denumit "Albă că Zăpada"", se arată într-un comunicat remis Ziare.com.
Preşedintele filialei Bucureşti, Constantin Dumitrescu, cel care a cerut excluderea lui Cernea, susţine că tensiunile dintre Cernea şi restul partidului sunt mai vechi, de câteva luni.
"Ele au pornit de la faptul că domnul Remus Cernea a acceptat să fie membru al unui partid politic şi chiar lider al sau, dar nu a înţeles că asta presupune şi o anume disciplină. Dumnealui a înţeles să îşi urmeze permanent propriul drum, să îşi construiască propria imagine, să dea declaraţii presei şi să adopte poziţii oficiale fără a se consulta cu absolut nimeni din partid. Am început prin a-i atrage atenţia, politicoşi, apoi i s-a pus în vedere că lucrurile nu mai pot continuă aşa, însă nu am obţinut niciun rezultat, iar declaraţiile sale date presei au început să fie tot mai diferite de poziţia partidului.
Vineri, l-am ch