Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război diplomatic între China şi Japonia

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Beijingul a anunţat suspendarea contactelor la nivel înalt cu Tokyo. Criza diplomatică dintre China şi Japonia escaladează în fiecare zi după incidentul maritim de la începutul lunii când o navă chineză a intrat în coliziune cu două ambarcaţiuni nipone.

China a ameninţat că va exercita „măsuri ferme de retorsiune" faţă de Japonia, din cauza menţinerii în arest a căpitanului unei nave chineze care a intrat în coliziune, la 7 septembrie, cu două ambarcaţiuni de patrulare japoneze, în apropierea unui arhipelag disputat de cele două ţări.

Incidentul a avut loc în zona unui grup de insule nelocuite - numit Diaoyu de China şi Senkaku de Japonia, aflate la jumătatea distanţei dintre Taiwan şi Okinawa, într-o zonă bogată în hidrocarburi.

„Dacă Japonia acţionează cu încăpăţânare, făcând eroare după eroare, China va lua măsuri ferme de retorsiune şi Japonia va trebui să suporte toate consecinţele", a declarat Ma Zhaoxu, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. Guvernul de la Tokyo consideră „regretabile" declaraţiile Chinei.

Manifestaţii antijaponeze

„Cerem Beijingului să dea dovadă de calm şi să acţioneze prudent pentru a nu fi afectate relaţiile dintre Japonia şi China", a declarat Noriyuki Shikata, purtătorul de cuvânt al premierului Naoto Kan. Potrivit oficialului nipon, autorităţile chineze au decis să amâne primirea a 1.000 de tineri japonezi la Expoziţia Universală de la Shanghai, evocând „atmosfera" actuală a relaţiilor bilaterale.

„Apreciem că amânarea excursiei cu scurt timp înainte este nepotrivită şi regretabilă", adaugă Shikata. O instanţă niponă a decis prelungirea cu 10 zile a detenţiei căpitanului chinez pe care-l acuză că a lovit intenţionat ambarcaţiunile Pazei de coastă japoneze.

Tokyo a făcut un gest conciliant, eliberând, la 13 septembrie, 14 membri ai echipajului, dar nu a potolit furia Beijing

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 49 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 58 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 58 minute
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 3 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°