Reţinerea, de către Parchet, a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a trezit reacţii adverse de o intensitate puţin obişnuită.

În linii mari, totul se discută în jurul prezumţiei de răfuială politică şi nu de sancţionare a unei infracţiuni – în fond minore. Vin în sprijinul acestor interpretări eforturile şi cheltuielile cel puţin neverosimile puse la bătaie pentru ca mogulul „Realităţii” să fie prins cu ocaua mică a „favorizării infractorului”.

Opinia publică, cât de neavizată, aşteaptă de vreo zece ani ca autorităţile să aibe o reacţie asupra chestiunii de fond: afacerea GELSOR-FNI. Aici se situează posibila vinovăţie reală a organizatorului acestei afaceri cu iz de joc piramidal. Şi care n-ar fi fost posibilă fără largul concurs al unor instituţii publice îmbibate de interese politice (CEC-ul). În locul descâlcirii acestui ghem de interese care a pus laolaltă politicieni şi finanţişti de anvergură, avem parte de un deznodământ cu iz comic. Un Vântu încătuşat (bine că poliţiştii nu i-au pus articolele din dotare şi la picioare, ca să nu fugă!) şi plimbat prin faţa camerelor de vederi pentru un sfârâiac, vorba lui Creangă: ajutorarea – din „prietenie” – a celui care a luat cu aproape zece ani în urmă, asupra sa, responsabilitatea unei afaceri răsunătoare.

Are mai puţină importanţă, acum, dacă Vântu va fi eliberat de instanţă sau va continua să se afle, pentru încă 27 de zile, în custodia Parchetului. În mod normal, n-ar avea de ce, pentru că eventualele presiuni (psihice) n-ar mai putea adăuga prea multe lucruri la dosarul în cauză în care se află inclusiv recunoaşterea sa. O importanţă tot mai mare începe însă să aibe campania atent orchestrată de „demonizare” a acestuia. Sunt luaţi la rând, în vizor, toţi cei care au avut, într-un fel sau altul, de-a face cu mogulul SOV (cu excepţia celor care s-au degajat deja de povara unei legături periculoase