Biletele s-au epuizat deja pentru spectacolul de pe 1 octombrie, iar pentru data de 2 s-au pus în vânzare la agenţia instituţiei muzicale. Preţul unui bilet este 40 de lei.
Spectacolul „Cavalerii felinarelor târzii“ Zavaidoc - Moscopol, ce va fi susţinut, în premieră, de maestrul Tudor Gheorghe, pe scena Filarmonicii Oltenia, fusese iniţial programat doar pentru prima zi a lunii viitoare.
„Spectacolul va fi reluat sâmbătă, 2 octombrie, la cererea publicului meloman care nu a reuşit să îşi procure bilet pentru premiera de pe 1“, declară Iulia Negrea, secretar Relaţii Publice, în cadrul Filarmonicii Oltenia.
Tudor Gheorghe va fi acompaniat de orchestra dirijată de Marius Hristescu, din componenţa căreia fac parte: Dan Bozgan (solo vioară), Dorinel Vasile (pian), Bogdan Drăniceanu (contrabas), Mirela Tudorache (flaut), Sandu Brotac (clarinet), Dorinel Măciucă (trompetă, percuţie), Dacian Mândru (trombon), George Hăidăuţu (tubă, acordeon), Bogdan Pop (percuţie), Eduard Boangiu (chitară), Alexandrina Pop (violă), Cristian Munteanu (violoncel).