Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş a prezentat ieri detalii privind activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, pe sectorul de interes comun româno-ungar, al râului Mureş.
În perioada 14-16 septrembrie, o delegaţie formată din reprezentanţii ABA Mureş, împreună cu reprezentanţi ai forului similar de la Szeged, Ungaria, şi reprezentaţi ai Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, au verificat lucrările de consolidare a digurilor râului Mureş, de la Arad şi până la graniţa cu Ungaria. O acţiune similară va avea loc în perioada 28-30 septembrie, unde vor fi inspectate malurile râului Mureş din ţara vecină, de la graniţa cu România, până la vărsarea în Tisa. “Aceste întâlniri au rolul de a verifica modul de apărare a râului Mureş, pe cele două maluri şi digurile de apărare în aceste porţiuni, unde debitele sunt foarte mari. Partea maghiară a fost foarte mulţumită de partea de întreţinere a digurilor existente în zona vizitată”, a precizat Teodor Giurgea, directorul ABA Mureş.
Proicte comune cu partea ungară
Cele două părţi sunt în fază avansată pentru finalizarea unui proiect în valoare totală de 2 milioane euro (1 milion pentru fiecare parte) din fonduri structurale, prin care se are în vedere construcţia a cinci cantoane noi, în partea românească, şi cinci pe partea ungară. Aceste cantoane au rolul de a caza atât personalul de deservire a digurilor, cât şi a bazei materiale pentru apărarea digurilor. Proiectul se speră a fi aprobat în maxim două luni, iar lucrările aferente proiectului, vor începe anul viitor. De asemenea, cele două părţi, au în vedere un alt proiect, care este în faza de prefezabilitate, să amenajăm coronamentul digului de la Szeged până la Arad, o pistă de turism, unde oamenii să se poată plimba pe jos, cu bicicletele sau alte mijloace de transport de mici dimensiuni. “Se doreşte a se f