Cu peste 620 de pagini şi un portofoliu impresionant care cuprinde, printre altele, fotografii dintre cele mai îndrăzneţe, ediţia franceză a prestigioasei reviste „Vogue” va sărbători, pe 27 septembrie, 90 de ani de când se află pe piaţa media.
Evenimentul va fi marcat printr-un număr special care va cântări nu mai puţin de 2,2 kilograme, a anunţat, astăzi, editorul Conde Nast.
Revista „Vogue” a fost fondată în Franţa în 1920 şi a devenit rapid un etalon pentru presa de modă din întreaga lume. Pentru acest număr aniversar, editorii au pregătit pictoriale semnate de cei mai celebri fotografi, printre care Steven Klein, Mario Sorrenti şi Hedi Slimane. Revista va număra 624 de pagini (dintre care 272 de publicitate şi 104 pagini de „felicitări şi mesaje personalizate din partea celor mai faimoşi designeri ai lumii şi a celor mai renumite branduri”).
În sumarul revistei sunt anunţate materiale speciale, cum ar fi o declaraţie a lui Richard Burton pentru Liz Taylor, un material cu Romy Schneider, dar şi un interviu realizat de scriitoarea Françoise Sagan cu Jeanne Moreau. În plus, ediţia mai cuprinde un portofoliu de 100 de pagini cu 90 de fotografii în format mare, considerate cel puţin îndrăzneţe şi care au fost publicate în „Vogue” de-a lungul timpului.
La preţ decent
Revista va fi disponibilă pe standurile de presă începând cu 27 septembrie, la preţul de 5,90 de euro (cu 1 euro mai mult decât valoarea obişnuită a publicaţiei). Tot cu ocazia aniversării, „Vogue” lansează o aplicaţie pentru iPad, pe care va fi regăsit întregul conţinut al revistei, dar noi articole video: un filmuleţ animat regizat de Steven Klein şi un clip HD realizat de Inez van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin.
Revista „Vogue” a fost lansată în 1892, de Arthur Baldwin Turnure. La început, a fost o publicaţie săptămânală. După moartea l