Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră şi Poliţia Deltei au confiscat, cu prilejul acţiunilor proprii, peste jumătate de tonă de peşte şi aproape şapte kilometri de plasă monofilament. Poliţia Deltei a mai confiscat şi şase bărci cu motor, în valoare de peste 7000 de euro
Poliţia Deltei şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră au finalizat astăzi acţiunile desfăşurate în ultimele două zile, pe linia braconajului piscicol. Aproape 400 kilograme de peşte în „plasele“ poliţiştilor de frontieră Poliţiştii de frontieră tulceni au confiscat 1750 m de plasă monofilament şi 373 kg de peşte din diferite specii. În cadrul unor acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră au depistat, în zona localităţilor Sarichioi, Murighiol, Colina şi Pătlăgeanca, cinci persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani, asupra cărora au fost descoperite 373 kg de peşte în stare proaspătă şi 24 de plase monofilament. „Peştele, în valoare de 240 lei, a fost predat unor societăţi comerciale de profil, iar celor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire la pescuit de plase monofilament, respectiv transport de peşte fără documente legale“, susţine purtătorul de cuvânt al IJPF, inspectorul Natalia Agighioleanu.
Şase bărci în valoare de 10.000 de euro Poliţia Deltei a organizat la rândul său o acţiune pe aceeaşi tematică. Comisarul-şef, Ştefan Leonte, şeful formaţiunii a declarat că lucrătorii serviciului au confiscat în ultimele două zile aproape 500 de kilograme de peşte proaspăt de diferite specii, fiind întocmite şase dosare penale, cu 12 autori. „Au fost confiscate şi şase bărci şi tot atâtea motoare. Valoarea acestora estede peste de 10.000 de euro.O barcă este evaluată de la 1000 până la 3000 de euro“, a precizat comisarul Leonte. Cele