Mâine după-amiază, preşedintele Băsescu se va adresa Parlamentului. Riscă însă să se afle într-o situaţie penibilă, Opoziţia anunţând că-l va boicota şi nu va fi prezentă la şedinţa Camerelor reunite. Motivul invocat: lipsa de credibilitate a preşedintelui. Motiv susţinut şi de practica ostentativă din acest an a lui Băsescu de a se întâlni în repetate rânduri doar cu parlamentarii portocalii (vezi şedinţele de la Snagov sau consfătuirile cu grupurile PDL, la Parlament), ignorându-i pe cei ai Opoziţiei şi chiar pe parlamentarii-sateliţi (UDMR, UNPR, Minorităţi). Acest tratament vădit părtinitor şi inadmisibil pentru un “preşedinte al tuturor românilor” era imposibil să nu işte reacţii. Astfel încât se pare că mâine Băsescu va cuvânta într-o sală în care se vor afla şi-l vor aplauda doar emulii săi portocalii şi “personalul casnic”, adică a cincea roată la căruţă.
O viaţă întreagă, Băsescu a fost obişnuit să vorbească el, iar ceilalţi să-l asculte şi să execute orbeşte. Pe vapor, la minister, la primărie şi acum, în al doilea mandat, la Preşedinţie, a tot dat ordine, a transmis mesaje şi deloc sau aproape deloc n-a demonstrat capacitatea de a asculta şi opiniile, chiar incomode, ale altora. Până şi întâlnirile şi rarele consultări cu partidele sau cu liderii sindicali au fost pur formale, mai mult mimând democraţia.
Şi de aici, de la această inapetenţă pentru dialog, i se trage lui Băsescu prăbuşirea brutală în sondaje, nu doar din eşecul unei politici pe care el însuşi a impus- o. Ar fi mâine un prilej să arate că ideea de dezbatere nu-l angoasează, că e capabil şi de dialog. Asta ar însemna însă să nu se rezume la a monologa, ci - chiar ieşind din cutume - să anunţe că e gata să accepte ca mesajul său să fie urmat de o debatere parlamentară. La care, desigur, Opoziţia n-ar mai avea nici un motiv să nu participe. Dimpotrivă.