Echipajul unui sicriu zburător, avându-l pe Ţepeş drept mascotă, a câştigat ieri cea de-a treia ediţie a competiţiei de zbor cu aparate trăsnite Red Bull Flugtag. Sursa: Adrian Scutariu
Miss Piggy, alături de alţi colegi din Muppets, întreaga familie Flintstone, viemişoriidintr- unmărsauînfricoşătorul Dracula au zburat, pe rând peste Dâmboviţa, ieri după-amiază, disputându-şi unul dintre cele mai tentante dintre trofeele de sezon: Red Bull Flugtag.
Într-un Bucureşti în care protestele bat la uşă, s-au găsit câteva zile şi pentru distracţie: puhoi de lume s-a strâns, încă de sâmbătă, la concertele organizate cu prilejul sărbătoririi a 551 de ani de existenţă a Capitalei, iar petrecerea a continuat, ieri, dublată de concursul de zbor pe aparate trăsnite, care a prins foarte bine la români încă de la ediţiile precedente.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Red Bull Flugtag
34 de echipe de zburători, peste Dâmboviţa
Flugtag, adică "ziua zborului" în limba germană, este o competiţie cu o tradiţie de 20 de ani. Prima dată a fost organizată în Austria, unde tinerii se distrau sărind în gol călare pe aparate fantasmagorice. Bucureştiul a luat cunoştinţă cu Flugtag abia în 2005, iniţial l-a privit ca pe un mod bizar, dar interesant de distracţie, iar asta a fost de ajuns pentru ca Red Bull, promotorul competiţiei, să repete concursul în 2007.
Ieri, la cea de-a treia ediţie a Flugtag România, aproximativ 10.000 de bucureşteni s-au strâns pe malurile îndiguite şi pe podul de peste Dâmboviţa din zona Unirii. Evenimentul începuse de ceva vreme pe Facebook, unde lumea cerea curioasă detalii, până la cele mai pragmatice: "La concurs se dă Red Bull gratis?". Nu s-a dat Red Bull gratis, dar acesta s-a vândut în acelaşi ritm ca şi berea.
O rampă imensă, ridicată la vreo 10 metri deasupra apelor Dâmboviţei, a fos