"Trebuie să faci oasele să vorbească. Fiecare are ceva de spus". Acest principiu a marcat cei 23 de ani de carieră ai profesorului Vlad Codrea, poreclit şi "vânătorul de dinozauri". Cu două burse "National Geographic", primite pentru cercetările sale, Codrea este un nume de referinţă în paleontologia românească.
Profesorul îşi pune salopeta, albastră, cu multe buzunare. Plus cizmele din cauciuc, negre. Când l-am cunoscut, mi-a întins mâna. Palma se vedea muncită, purtând încă "pecetea" argilei în care lucrase toată ziua. Parcă ar fi un muncitor. Cu faţa arsă de soare, mustaţa proeminentă. Şi o voce gravă. Altfel, jovial, plin de umor. Bun, am terminat cu salopeta, urmează restul echipamentului. Lista e foarte lungă. Iat-o : un hârleţ, un ciocan, o lopăţică, un şpaclu, câteva dălţi. Se adaugă, în mod obligatoriu, busola geologică şi lupa. Apoi tot felul de perii şi accesorii, să cureţi oasele. Plus adezivi, să pui cap la cap câteva bucăţi abia descoperite. Şi încă ceva - harta topografică. Mai punem la socoteală acidul clorhidric, necesar pentru a face diferenţa între argile. Într-un buzunărel al salopetei trebuie să păstrezi carnetul de teren. Acolo treci itinerariul pe care ţi l-ai propus în ziua respectivă. Şi un rucsac în spate. Iei o probă, un obiect, ceva, îl pui la "cutiuţă".
Două burse "National Geographic"
Cel pe care l-am întâlnit zilele trecute, la Bârlad, este profesor universitar doctor, se numeşte Vlad Codrea, activează la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi este unul dintre paleontologii de renume ai României. Valoarea sa a fost recunoscută până dincolo de Atlantic, de unde a primit două burse "National Geographic". Pentru cercetări efectuate pe teritoriul ţării noastre. Prima, în valoare de 10.000 de dolari, a vizat zona Jibou, iar a doua, de 15.000 de dolari, a permis extinderea investigaţiilor spre alte destinaţii din ţară. Int