Anchetatorii încă îi mai caută pe cei care au provocat accidentul feroviar din 21 septembrie 2009, de lângă Craiova, când 300 de oameni au văzut moartea cu ochii. Imediat după atentatul feroviar de la Cârcea (Dolj), procurorii promiteau prinderea teroristului în scurt timp. Astăzi, după un an, ei deja vorbesc despre vina infrastructurii feroviare.
De un an procurorii tot interoghează angajaţi ai CFR, martori oculari, călători sau localnici în legătură cu scoaterea buloanelor de la calea ferată, lucru care a condus la deraierea acceleratului 1692, care făcea legătura între Timişoara şi Bucureşti, în dreptul localităţii doljene Cârcea.
Timp de câteva luni, suspectat de „atentatul terorist" a fost un amărât din Cârcea, Florin Vlad (53 de ani), fost angajat al Biroului de Mişcare al Regionalei CFR Craiova, bolnav de schizofrenie.
„Avem un cerc de suspecţi. A fost audiat unul dintre aceştia. Luăm în calcul toate variantele, inclusiv mâna criminală. Am ridicat probe de la faţa locului, mai multe şuruburi şi bidoane cu ulei. Dacă se va dovedi că cineva a fost vinovat, acea persoană riscă până la 25 de ani de închisoare", declarau încrezători anchetatorii, la puţin timp de la incident.
Au rămas doar imaginile de coşmar
În primăvara lui 2010, procurorii au anunţat că s-a început urmărirea penală împotriva unor angajaţi CFR pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu. De asemenea, Florin Vlad a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de distrugere. Procurorii nu au făcut publice criteriile de la baza acestor acuzaţii, dar cert este că nu s-a făcut nicio arestare. Astăzi, procurorii nu mai sunt atât de încrezători în ceea ce priveşte găsirea vinovatului.
„Deocamdată nu avem nicio noutate. S-au efectuat o serie de expertize, dar nu s-a ajuns la o concluzie. Nu s-a stabilit cine este vinovat", a declarat procurorul