Luni, 20 septembrie, a fost programat în centrul Târgu-Mureşului un miting de protest care să facă auzită vocea bugetarilor nemulţumiţi de “reforma” tot mai nocivă a guvernării Boc. Dar la fel ca în alte dăţi nemulţumiţii nu s-au prea înghesuit, prezentându-se doar vreo 200 care au scandat tot felul de lozinci, auzite doar de trecători şi de organele de ordine.
Şi iată că lupta sindicală a mai bifat un nou capitol, care deşi pare bine organizată când e vorba de intenţie, ajunsă în stradă, devine una demnă mai degrabă de o paradă a tristeţii, decât vreo acţiune de protest. La fel se poate spune şi în cazul Parlamentului, când tot felul de moţiuni s-au dovedit a fi un foc de paie, care nu a sensibilizat în vreun fel actualul Guvern. Într-o ţară unde avem de toate, un Guvern incapabil, o opoziţie tot mai dezbinată, o sărăcie tot mai acută, speranţe tot mai deşarte, venituri tot mai mici, ar fi trebuit să avem atitudine, pentru a contra toate aceste aspecte.
Dar din păcate nu avem, poate nu am avut-o niciodată, de multe ori ne-am crezut propriile minciuni că suntem mari şi tari. Nu ştim să ne spunem oful, chiar dacă el a ajuns într-un hal fără de hal.
Din păcate, ţara se apropie bine mersi de marginea prăpastiei, iar cei mulţi săraci şi trişti continuă să tacă şi să nu conştienteze că un om fără atitudine îşi merită într-un final soarta. Revenind la mitingul de luni, el reflectă într-o oarecare măsură realitatea românească dominată tot mai puternic de contrastul dintre sărăcie şi acceptarea ei tacită, iar somnul naţiunii nu mai naşte monştri, se pare că i-a născut deja.
Luni, 20 septembrie, a fost programat în centrul Târgu-Mureşului un miting de protest care să facă auzită vocea bugetarilor nemulţumiţi de “reforma” tot mai nocivă a guvernării Boc. Dar la fel ca în alte dăţi nemulţumiţii nu s-au prea înghesuit, prezentându-se doa