Reproşul din interior este că tânărul dictator a făcut guvernul cu prietenii de chiul, iar cel general că nu a prezentat şi programe la pachet cu miniştrii pe care urmează să-i conducă în acţiunea de chibiţare. Una care i se potriveşte mănuşă lui Antonescu, singura sarcină concretă fiind de a declama fraze cât mai lungi şi pline până la refuz de Băsescu. Acesta este şi motivul pentru care va obţine votul partidului, nu fără scandal însă. Oamenii valoroşi pe care guvernul nu-i mai încape ştiu prea bine că rolul cabinetului va fi exclusiv hărmălaia, dar încep să se simtă vexaţi de relele practici într-ale democraţiei interne ale lui Antonescu. În plus, e greu să nu-i dai dreptate lui Iliescu. Într-adevăr, pare o năzbâtie să faci guvern liberal din umbră, exact după ce ai bătut palma cu Ponta pentru guvernul cel mare de criză. Iar acolo trebuie să încapă două săbii într-o teacă.
Aşadar, ce urmăreşte, de fapt, Crin? Răspunsul s-ar putea afla în zvonurile care se rotesc pe deasupra PNL. Pe de o parte, vrea să-şi impună măcar câţiva apropiaţi în viitoarea construcţie cu PSD, iar pe de alta, să se impună pe el însuşi în postura de premier. Adică, să-i forţeze mâna lui Ponta după schema deja exersată ulterior alegerilor din 2008, când liberalii au cerut fie funcţia de prim-ministru, fie nimic. Ca întotdeauna, PNL vrea din poziţia a doua să ajungă vioara întâi. Atunci a fost un eşec, de data aceasta însă marja de şantaj este mult mai mare: voturile liberalilor la moţiune.
Tot după o schemă deja exersată, Ponta cheamă sindicatele în stradă, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu moţiunea şi cu PSD. Vom vedea, ziua fatidică nefiind încă stabilită din lipsă de voturi trădătoare. Până atunci însă, sindicaliştii vor dansa pinguinul separat, şi nu împreună. Discordia vine de la Vântu şi ai săi lideri sindicali, în frunte cu Liviu Luca, prin conturile căruia a
