Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a dispus schimbarea reprezentanţilor patronatelor în Consiliul Consultativ al instituţiei, excluzându-i tocmai pe angajatorii din industrie.
De aceea, Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR-1903 - şi Confederaţia Naţională a Patronatelor din Industrie - CONPIROM - au depus la Parchet o plângere penală împotriva preşedintelui ANOFM, Silviu Bian, pe care îl acuză de abuz în serviciu.
Liderii UGIR-1903 şi CONPIROM susţin că Silviu Bian a transmis agenţiilor judeţene din subordine să înlocuiască „pe criterii politice" membrii Consiliilor de Administraţie, prin excluderea celor două patronate.
ANOFM, o ţintă falsă?
Contactat de „Adevărul" în legătură cu aceste acuzaţii, Silviu Bian, secretar de stat la Ministerul Muncii şi preşedintele ANOFM, ne-a declarat că el a acţionat în baza unei decizii a părţii patronale din Consiliul Economic şi Social (CES).
„Eu am aplicat doar legea, nu am nicio problemă cu mişcarea patronală, mi-a venit o hârtie de la CES şi în baza ei am dat acea dispoziţie. De altfel, Consiliile de Administraţie nici nu sunt încă schimbate, trebuie urmată o procedură mai lungă", a precizat şeful ANOFM.