Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturia lui Ţundrea, depusă într-un alt dosar

Publicat in Jurnalul, marți 21 septembrie 2010 ·

Marcel Ţundrea, gorjeanul condamnat pe nedrept la 25 de ani de închisoare pentru un viol şi omor, din care a efectuat 12 ani de puşcărie, a transmis din spatele gratiilor mai multe memorii în care îşi arăta nevinovăţia. Toate au fost înregistrate ca plângeri, iar anchetatorii aveau grijă să-i dea răspuns la fiecare sesizare făcută. Doar în cele în care Marcel Ţundrea indică numele adevăratului autor nu erau băgate în seamă.

O astfel de plângere a fost găsită îndosariată într-o cauză care nu avea nici o legătură cu victima, autorul sau cauza, în general. Poate doar dacă procurorul Ion Diaconescu nu gândea ca şi cauza în care a fost descoperit înscrisul să-i fie pusă "în cârcă" tot lui Ţundrea. Se întâmpla la zece ani de la comiterea faptei şi cu doi ani înainte ca Ţundrea să fie pus în libertate.

Jurnalul Naţional a reuşit să dea de urma unei sesizări în care Marcel Ţundrea indică cu exactitate autorul violului şi omorului petrecut în 1992 asupra victimei de 14 ani, Mioara Gherasie, faptă pentru care el a fost condamnat pe nedrept. În memoriu se înţelege clar că anchetatorii efectuaseră un test ADN lui Gheorghe Avram, cel despre care procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabilesc acum că el este adevăratul autor al omorului şi violului pentru care Ţundrea a fost condamnat pe nedrept. Anchetatorii au stabilit adevăratul autor tot în urma unui test ADN făcut lui Avram. Ţundrea vorbeşte în documentul prezentat de Jurnalul Naţional că un asemenea test fusese efectuat în 2002 lui Avram şi încă de pe atunci se ştia că nu el este autorul. Doar că acel test a dispărut fără urmă, iar memoriul în care Ţundrea aminteşte de acest lucru a fost ascuns într-un alt dosar.

Acest memoriu a fost găsit de jurnaliştii Jurnalului Naţional în dosarul nr. 28/P/1994 în care era anchetată moartea unei bătrâne din Pojogeni, care fus

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 12 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 11 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 13 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 13 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 12 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Țara care a decis să nu mai acorde automat azil tuturor ucrainenilor

Ziare.com acum 7 ore
Norvegia - care nu face parte din Uniunea Europeană (UE) - încetează de îndată să mai acorde azil în mod automat tuturor ucrainenilor, anunţă Guvernul scandinav vineri, o schimbare semnificativă a politicii sale de primire a refugiaţilor, reatează R

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 11 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°