Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde-au dispărut senatorii Constanţei?

Publicat in Ziua Constanta, marți 21 septembrie 2010 ·

Judeţul Constanţa are patru senatori mari şi mai mult sau mai puţin laţi. Mă întreb dacă citind aceste prime rânduri omul de rând mai ştie cine sunt cei trimişi de el în Parlament, în urmă cu doi ani.

Ca să recapitulăm, PSD s-a ales cu doi senatori, iar PNL şi PDL cu câte unul singur şi sunt convinsă că oamenii, a căror ultimă preocupare este politica, nici nu ştiu cine sunt ei. Nu este în firea lucrurilor să fie aşa, pentru că parlamentarii, ajunşi bine mersi în camera de dezbătut legi, şi nu de dormit, au promis că vor reveni în colegiul lor, că se vor consulta cu oamenii, că îi vor întreba ce probleme au şi vor căuta să le rezolve. Ei bine, după ce au fost aleşi, senatorii - căci despre ei vorbim de această dată, pentru că deputaţilor le-am acordat atenţie într-un material anterior - au călcat foarte rar sau deloc prin locurile pe unde sălăşluieşte electoratul căruia îi datorează indemnizaţia de parlamentar. Cine mai auzea de Mircea Banias dacă acesta nu era şi preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa şi dacă numele său nu era legat de atâtea şi atâtea scandaluri interne, care au pus filiala de la malul mării pe primele pagini ale ziarelor sau care au făcut înconjurul caselor românilor din întreaga ţară prin intermediul posturilor de televiziune. Fără a fi şef la un pedeleu din ţară, Banias s-ar fi pierdut în mulţimea de „Mirci“ din România, iar imaginea sa ar fi fost corodată de nedoritul anonimat. Sau, ca să concluzionez, ştiaţi că Mirci Banias este şi senator? Lăsaţi-mă să anticipez eu: Nu!

Şi ca să nu discriminăm, ştiaţi că penelistul Puiu Haşotti (mai) este senator? Cred că nu. Şi mai cred că vă bucuraţi la gândul că nu mai este parlamentar şi că, poate, o fi având un înlocuitor mai vivace. Ei bine, nu. Regret să vă dezamăgesc, tot el este senator PNL, ajuns în Parlament de pe un „codaş“ loc doi.

Ştiaţi că primarul Radu Mazăre are u

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum 12 minute
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 28 minute
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 25 minute
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 2 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum o ora
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Trump: Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină 'al 51-lea stat' al Statelor Unite, scrie AFP, preluat de A

Vizită surpriză a lui Donald Trump Jr. în Groenlanda, într-un moment în care tatăl său cere ca SUA să preia controlul asupra insulei

HotNews acum o ora
Vizita este una privată, dar semnalează interesul crescut al președintelui ales pentru teritoriul autonom danez, pe care Trump îl consideră de o importanță strategică deosebită pentru SUA, scriu Reuters și BBC. Donald Trump Jr va vizita marți Groenl

Irina Begu, eliminată în primul tur la dublu, la Adelaide

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Marketa Vondrousova (România/Cehia) a fost eliminată, marţi, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Adelaide (Australia), cu premii de peste un milion de dolari. Begu şi Vondrousova au fost învinse de pereche

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/13°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

mar.

6°/12°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°