Una dintre fabricile renumite ale Clujului, Sticla Turda, este în pragul falimentului. Pentru „Sticla" Turda, fabrică înfiinţată în 1921, ultima speranţă de supravieţuire este legată de preluarea companiei de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Conducerea companiei, care are 350 de angajaţi, a făcut deja o solicitare în acest sens către AVAS. Administratorul special al fabricii de sticlă, Traian Rusan, spune că, pe termen lung, va putea supravieţui doar secţia de sticlă suflată la ţeavă şi prelucrată manual. Restul secţiilor ar putea fi valorificate ca active independente.
Anul trecut, Sticla Turda acumulase datorii de 22,6 milioane de lei. Doar patru milioane de lei erau datoriile către furnizori, iar restul erau datorii către bugetul de stat ori penalităţi de întârziere. Sumele datorate statului au fost acumulate în perioada 1990 - 2005, spune Traian Rusan. „În cei 15 ani, numărul angajaţilor a scăzut de la circa 6.500 la aproximativ 1.700 de angajaţi", arată un memoriu al reprezentanţilor firmei adresat deputatului clujean Mircia Giurgiu, cel care a iniţiat discuţiile dintre administratorul Sticla Turda şi AVAS. „Mă voi întâlni cu cei de la AVAS în perioada următoare şi sper să obţin un răspuns satisfăcător. Datoriile au fost acumulate înainte de privatizare, de aceea, din punct de vedere legal, compania poate să reintre în portofoliul statului, iar apoi să fie reprivatizate secţiile viabile", a spus Mircia Giurgiu.
Active de valoare
Reprezentanţii firmei spun că, dacă ar continua reorganizarea societăţii, Sticla Turda ar avea şanse de supravieţuire. Şi asta pentru că, din activitatea celor 350 de angajaţi, a reuşit să îşi plătească creditele bancare şi datoriile către furnizori. Însă societatea nu reuşeşte să plătească vechile datorii către stat. Totodată, reprezentanţii firmei susţin că, dacă societatea ar fi pre