În printul e-mailului trimis pe adresa de G-mail a Robertei Anastase se vede data de 17 septembrie 2010 şi este scris cu majuscule "PSD". Se distinge, la finalul emailului, formula de încheiere "Cu mulţumiri", şi un nume, Adriana Costescu. La email este ataşată o listă cu proiectele PSD care ar fi beneficiat de bani din rezerva bugetară, spune Roberta Anastase.
CLICK AICI SĂ VEZI CAPTURI DIN EMAIL
Şefa Camerei Deputaţilor acuză PSD că ar fi cerut 127 de miliarde de lei în schimbul votului acordat proiectului promovat de guvern. Propunerea ar fi venit din partea unui vicepreşedinte social-democrat, negocierea ar fi avut loc cu liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, iar lista cu proiectele PSD ce ar fi beneficiat de banii din rezerva bugetară ar fi fost transmisă pe mail. Nimic mai neadevărat, spune preşedintele PSD, Victor Ponta, pesediştii venind cu o explicaţie: lista fluturată de Anastase s-ar referi în fapt la amendamentele pe care social-democraţii le-au adus la bugetul pentru anul în curs. În timp ce pedeliştii şi social-democraţii îşi împart lovituri declarative, legea care a iscat scandalul va ajunge la judecata Curţii Constituţionale, în condiţiile în care deputaţii au hotărât ca votul în plen să nu mai fie reluat. (R.F.)
În printul e-mailului trimis pe adresa de G-mail a Robertei Anastase se vede data de 17 septembrie 2010 şi este scris cu majuscule "PSD". Se distinge, la finalul emailului, formula de încheiere "Cu mulţumiri", şi un nume, Adriana Costescu. La email este ataşată o listă cu proiectele PSD care ar fi beneficiat de bani din rezerva bugetară, spune Roberta Anastase.
CLICK AICI SĂ VEZI CAPTURI DIN EMAIL
Şefa Camerei Deputaţilor acuză PSD că ar fi cerut 127 de miliarde de lei în schimbul votului acordat proiectului promovat de guvern. Propunerea ar fi venit din partea unui vicepreşedinte social-democrat, n