Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început marea vânătoare a cerbilor din Mureş!

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 21 septembrie 2010 ·

Direcţia Silvică Mureş a primit luni seară prima serie de vânători din cei aproximativ 24 care sunt aşteptaţi pentru vânătoarea cerbilor din anul acesta. La partida de vânătoare participă toţi cei dornici de a-şi trece în palmares un trofeu de cerb carpatin. ,,Luni seara am primit primii vânători sosiţi din Elveţia, Germania şi Belgia”, a precizat Vasile Miculi, directorul coordonator al Direcţiei Silvice Mureş. De asemenea, mai sunt aşteptaţi vânători din Spania şi Austria.

Potrivit directorului coordonator al Direcţiei Silvice Mureş, toţi vânătorii străini vor fi cazaţi în cabane din Mureş de unde vor porni zilnic pe munte, împreună cu paznicii de vânătoare, în cautarea trofeului mult râvnit. Locaţiile pentru vânat sunt: Valea Gurghiului, Sovata şi Valea Mureşului, iar toţi cei care doresc să participe trebuie să fie vânători şi să achite taxa pentru vânat. ,,Noi avem o taxă de organizare a evenimentului, încă nu ştiu cât este. Acestă taxă o achită fiecare vânător şi pe lângă acesta în funcţie de trofeul pe care îl recoltează, vânătorul primeşte un punctaj şi are de achitat o taxă care poate să ajungă de la 4.000 de euro până la 10.000 de euro”, a adăugat Vasile Miculi.

Pentru cei sosiţi deja, vânătoarea a început ieri, fiecare dintre participanţi sperând că vor bate un nou record, poate chiar ca în 2003 când recordul naţional a fost doborât de un vânător german care a reusit să împuşte în munţii Gurghiului un cerb evaluat la 263,5 puncte. Judeţul Mureş deţine şi locul trei la nivel naţional cu un trofeu evaluat la 255,95 puncte fapt care explică intereseul vânătorilor străini pentru cerbii din pădurile mureşene.

Direcţia Silvică Mureş a primit luni seară prima serie de vânători din cei aproximativ 24 care sunt aşteptaţi pentru vânătoarea cerbilor din anul acesta. La partida de vânătoare participă toţi cei dornici de a-şi trece î

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 51 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 53 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°