Începute la Bucureşti, încercările rudelor sale de a-i reaminti origine sale italiene au fost încununate cu succes. Sursa: Arhiva personală
După ce l-au căutat la concertul de la București pentru a-i reaminti că două dintre mătuşile sale din Calabria urmează să împlinească onorabila vârstă de 100 de ani, rudele italiene ale lui Steven Tyler l-au convins pe solistul trupei Aerosmith să-şi reamintească originile italiene şi să accepte titlul de cetăţean de onoare al oraşului calabrez Cotronei.
Unchii solistului încercau de câţiva ani să ia legătura cu celebrul lor nepot şi au sperat, dacă trupa tot trecuse Oceanul, să-l poată întâlni la București, unde şi-au trimis un reprezentant, pe Luca Celletti, un artist care, profitând de asemănarea izbitoare cu Tylor, îşi câştigă existenţa într-un tribut band Aerosmith, pe nume Eruosmith.
Întâlnirea de la București a eşuat, însă, dar Luca a reuşit să-i trimită lui Taylor o mapă ce conţinea câteva fotografii vechi de familie şi o scrisoare din partea primăriei micuţului sat calabrez. Plus propunerea ca întâlnirea eşuată la Bucureşti să fie reprogramată în Italia.
Tatăl lui Steven Tyler (la pian), alături de bunicul starului rock (mijloc) şi veri ai acestuia
După 11 ani în care nu au apărut în fața publicului italian, băieţii răi din Boston, așa cum mai sunt numiţi cei de la Aerosmith, aveau programat, la sfârşitul verii, un concert în Veneția. Printre miile de fani care s-au înghesuit în primele rânduri la concert s-au aflat şi rudele solistului împreună cu primarul din Cotronei, localitate situată în regiunea de sud a Italiei, Calabria, orăşelul în care în urmă cu aproximativ 150 de ani, s-a născut Giovanni Tallarico, bunicul lui Steven Tyler.
"Steven abia își putea stăpâni lacrimile"
Luca Celletti a luat şi el parte la eveniment. Luca este o sosi