Majorarea TVA şi continuarea măsurilor de austeritate fac imposibilă trecerea economiei pe plus în intervalul următor, aşa cum anunţau autorităţile. Anul viitor, recuperarea va fi mult mai lentă. Economiştii spun că prăbuşirea consumului nu permite avansul PIB. Acesta va scădea, în al treilea trimestru al acestui an, cu aproape 3%.
Evoluţia economică în perioada iulie-septembrie 2010 este, potrivit economiştilor chestionaţi de „Adevărul", departe de cea anunţată de autorităţi. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, anunţa în urmă cu o săptămână că trimestrul al treilea ar putea aduce ieşirea din recesiune.
Anterior, chiar şeful statului se pronunţa cu privire la depăşirea „maximului crizei", bazându-se pe creşterea anemică de 0,3% din trimestrul al doilea, faţă de intervalul anterior. Preşedintele Traian Băsescu a fost contrazis însă de nuanţarea făcută de şeful INS. Chiar dacă Voineagu se aşteaptă la o creştere a PIB şi în intervalul iulie-septembrie, ultimul trimestru ne-ar putea aduce un „nou vârf" al crizei.
„Conform teoriei ciclului economic, putem să avem scădere în ultimul trimestru şi să avem din păcate un ciclu de evoluţie în W", a spus Voineagu. Economiştii spun, însă, că argumentele unei treceri a economiei pe plus în trimestrul al treilea - chiar şi în comparaţie cu intervalul anterior - nu există. Şeful INS îşi punea baza în construcţii, agricultură şi servicii.
Finanţiştii arată, în schimb, spre majorarea TVA şi spre măsurile de austeritate la nivelul pensiilor şi salariilor atunci când prognozează prăbuşirea PIB cu aproape 3%. Mai mult, finalul anului ne-ar putea aduce o recesiune de aproximativ 4%, mult peste estimările experţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Exemple vecine
Efectele majorării cotei TVA sunt tratate superficial de autorităţi. Potrivit INS, creşterea Tax