Denisa Novacovici, copila de doi ani din Giulvăz, furată din spital şi dusă în Elveţia, se află acum la Paris, împreună cu mama ei. Codruţa Novacovici, abia trecută de vârsta majoratului, şi-a luat copilul şi a plecat la Paris. Rudele susţin că tânăra o va duce mai bine, unde însă ar putea fi folosită la cerşit.
În timp ce rromii sunt expulzaţi „pe bandă rulantă" din Franţa, micuţa Denisa Novacovici şi mama ei au luat calea Parisului. La cei aproape doi ani, copila a avut o viaţă agitată. S-a născut cu mari probleme de sănătate, astfel că a fost necesar să fie internată în spital. Pe când era aproape de vindecare, micuţa a fost răpită din spital de o doctoriţă venită la un schimb de experienţă.
Copilul a fost recuperat şi readus în braţele părinţilor. „Mulţumesc poliţiei de aici că şi-au dat interesul. Acolo au avut grijă de ea. Cum au crescut copiii ăştia, acuma creşte şi ea. Au crescut-o bine, dar locul ei este lângă mine. Eu sunt mama ei şi eu ştiu ce este mai bine pentru ea. Poate Denisa ar fi avut o viaţă mai bună în Elveţia, dar sigur e mult mai fericită lângă mine, este mai iubită", a spus mama fetei, Codruţa Novacovici (19 ani), după ce s-a întors cu micuţa din Elveţia.
Denisa Novacovici nu a rămas pentru mult timp în România. Codruţa a decis să lase în urmă sărăcia de acasă şi să-şi încerce norocul pe străzile Parisului. A mers la poliţie unde i-a informat pe oamenii legii de planurile ei. Aceştia i-au recomandat tinerei să nu plece, mai ales în contextul în care tot mai mulţi rromi sunt expulzaţi.
„Organele de poliţie nu au avut cum să o reţină pe femeie. Fiind şi ea cetăţean al Uniunii Europene are tot dreptul la liberă mişcare pe teritoriul acestor state", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.
„Acolo o să aibă o viaţă mai bună"
Astfel, în urmă cu o săptămână, tânara a cumpărat