Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Sporurile funcţionarilor primăriei Feteşti, contestate în instanţă

Publicat in Adevarul, marți 21 septembrie 2010 ·

Prefectura a atacat în instanţă hotărârea municipalităţii prin care 70 de angajaţi ai primăriei ar fi trebuit să primească lefuri mai mari cu 25%.

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu susţin că „prin acordarea suplimentelor salariale funcţionarilor publici numiţi în funcţii publice de execuţie sau conducere în aparatul de specialitate al primarului municipiului Feteşti s-ar majora salariile, ceea ce contravine prevederilor legale“.

Vor contesta invalidarea

Autorităţile locale nu au fost luate prin surprindere de reacţia Instituţiei Prefectului. „Câteva primării au promovat prin consiliul local astfel de hotărâri, Prefectura le-a invalidat, ne aşteptam să fie si la noi. Acum, ei sunt in faza de contestare a invalidării. Iniţiativa a pornit de la sindicatul Primăriei, unde se spune că multe alte primării au adoptat astfel de hotărâri şi acum sunt în faza de judecată. Ideea este că, dacă tot s-au redus salariile cu 25%, chiar dacă s-ar acorda aceste suplimente, nu s-ar ajunge la veniturile realizate înainte de această reducere drastică a salariilor bugetarilor. Ca efort financiar, ar fi aproximativ 9.000 de lei lunar, ceea ce nu este o cheltuială enormă pentru Primărie“, spune consilierul local Gheorghe Ţuţuianu.

Înainte ca hotărârea să treacă de votul consilierilor locali, au existat şi voci care, surprinzător, au contestat oportunitatea unei astfel de decizii. „Acest proiect vine într-un moment destul de critic. La ora actuală, nu ştim dacă vom avea bani să asigurăm salariile şi ce mai avem de finanţat. Cu acest proiect, cred că vă cam grăbiţi. Abia s-a aplicat acea diminuare şi se vine deja cu propuneri de suplimentare. Proiectul nu-şi are locul în acest moment“, preciza, la vremea respectivă, consilierul local Marinache Vişinescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 39 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 51 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°