La Viena, au început lucrările celei de-a 54-a Adunări Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Discuţiile au loc într-un context tensionat şi pe fondul unei înfruntări legate de arsenalul nuclear israelian. Mai precis, ţările arabe doresc să impună adoptarea unei rezoluţii, cu caracter simbolic, e drept, prin care Israelul să fie invitat să semneze Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare.
La Viena, au început lucrările celei de-a 54-a Adunări Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Discuţiile au loc într-un context tensionat şi pe fondul unei înfruntări legate de arsenalul nuclear israelian.
Mai precis, ţările arabe doresc să impună adoptarea unei rezoluţii, cu caracter simbolic, e drept, prin care Israelul să fie invitat să semneze Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare. Această iniţiativă nu reprezintă de altfel o noutate. Anul trecut a fost adoptată deja, cu o slabă majoritate, o rezoluţie cu acest conţinut.
Ceea ce părea însă fără consecinţe anul trecut apare, cel puţin în ochii Statelor Unite şi ai aliaţilor lor occidentali, ca un element riscant. O astfel de rezoluţie ar putea, mai precis, anul acesta, învenina discuţiile de pace reluate, sub presiunea americanilor, în Orientul Apropiat, între Israel şi palestinieni.
Occidentalii se mai tem că un astfel de document ar putea afecta prevăzuta organizare a unei conferinţe, anul viitor, pe tema denuclearizării Orientului Apropiat.
Ţările arabe îşi declară în orice caz, ori de câte ori au ocazia, dezamăgirea faţă de modul în care sunt tratate pe de o parte Israelul şi pe de altă parte Siria şi Iranul, de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Adunarea Generală a acestei structuri se va desfăşura până vineri, iar cei 151 de membri ai ei vor discuta despre mai multe subiecte,printre care bugetul pe anul viitor, securitate