Pentru cineva care n-a studiat istoria limbii engleze, notiunea de latinism in vocabularul britanic pare un nonsens, cu atat mai mult cu cat vocalele "clasice" latine, "a", "e", "i", "o" si "u" nu pot exista, decat, rareori, in diftongi.
Cu toate acestea, peste 40% din fondul principal de cuvinte al limbii engleze este de origina latina. Daca adaugi terminologia stiintifica si de drept, procentajul acesta se ridica la un nivel semnificativ. Explicatia?
Englezii sunt un popor de extractie germanica (anglo-saxoni) care, in decursul istoriei lor, au fost cuceriti de popoare latine, de doua ori. In anul 43 i.Hr., imparatul roman Claudius a cucerit insula numita Britannia, (care a ramas sub stapanirea Romei pana in anul 410 d.Hr.), iar in 1066 a fost cucerita de normanzi.
Limba romana, in contrast, are un fond principal de cuvinte de origina latina de vreo 50%. La fel francezii, italienii spaniolii si portughezii. Toate natiile "neo-latine" au incorporat, in limba, o multime de cuvinte de la vecini: francezii de la gali si germani, italienii de la germani si greci, spaniolii de la arabi si berberi, romanii de la slavi si turci etc.
Ca element de comparatie, Dacia a fost cucerita de imparatul roman Traian, in 106 d.Hr. Romanii au parasit-o cam prin anul 275, cand imparatul Aurelian a trebuit sa mute legiunea a patra, din Dacia spre Britania, unde rascoalele bastinasilor le dadeau Romanilor dureri de cap.
Aceasta "Legio IV Scythica" a dus cu ea, in Anglia, un instrument musical compus dintr-un burduf de piele cu un fluier special. Instrumentistul umfla burduful cu aer si-l presa spre piept, manevrand gaurile de ton.
Acest instrument musical a fost mentionat de Herodot in "Istorii", cartea IV, si de Strabos, in "Istoria" lui, in cartea VII, numindu-l "kimpo".
La fel, Ovidiu, in timp ce era ex
