Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă internă la Grupul Şcolar Mecanică Fină după bătaia cu cuţite dintre familiile a doi elevi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 septembrie 2010 ·

Conducerea Grupului Şcolar Mecanică Fină din Capitală a dispus o anchetă internă privind incidentul în care au fost implicaţi trei elevi şi membrii familiilor a doi dintre aceştia.

Doi adolescenţi au fost înjunghiaţi, iar tatăl unuia dintre ei a fost lovit cu pumnii în faţă. Incidentul a avut loc, ieri, în jurul orei 12.40, la aproximativ 60 de metri de grupul şcolar.

Scena incidentului a fost relatată de comisarul şef Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Acesta a declarat că unul din elevii unităţii şcolare a fost vizitat de un prieten de la alt liceu, iar în timp ce aceştia vorbeau, un alt adolescent, în vârstă de 15 ani, elev la Grupul Şcolar Mecanica Fină, a venit spre cei doi şi l-a acostat pe vizitator.

Cei doi tineri s-au urcat într-un taxi încercând să scape de agresor şi au vrut să plece, însă adolescentul s-a dus la şofer şi i-a spus că-i taie roţile dacă pleacă de pe loc.

În acel moment, elevul vizitator şi-a chemat tatăl, care venit pe un scuter la liceu în câteva minute. La rândul lui, agresorul şi-a chemat, şi el, rudele şi disaputele verbale au degenerate în bătaie.

În urma altercaţiei, un adolescent a fost înţepat cu cuţitul în fese, altul în picior, iar tatăl copilului agresat în maxilar. Bătăuşii au fost potoliţi după intervenţia echipajele SPIR ale Poliţiei Capitalei.

Cei doi elevi înjunghiaţi şi bărbatul agresat au fost duşi la spital, dar nu au fost internaţi, neavând răni grave. “Li s-a acordat primul ajutor şi au plecat acasă. Astăzi i-am chemat la audieri iar pe doi dintre agresori îi căutăm încă. Se fac cercetări pentru port ilegal de armă albă, loviri şi alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri”, a precizat pentru “Evenimentul zilei” coimisarul şef Ciocan.

“Elevii nu pot fi exmatriculaţi”

"Conducerea Grupului Şcolar Meca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 55 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 34 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 18 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 6 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 12 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°